14th-sp-Grosanu - ICAP CRIF RO

Oana Groșanu
Director Executiv, Ambasada sustenabilitatii in Romania

 

Oana Groșanu are peste 16 ani de experiență în comunicare, marketing și management de proiect atât în sectorul privat lucrând în industrii precum evenimente B2B, retail, agricultură și farma, dar și în cel non-profit. A absolvit Facultatea de Litere, specializarea Comunicării și Relații Publice din cadrul Universității din București, urmând ulterior și un masterat în “Modele de comunicare și relații publice”.

 

În prezent, este director executiv în cadrul Ambasadei Sustenabilității în România (ASR), inițiativă non-profit, privată și apolitică, lansată oficial în anul 2018. ASR promovează modelul economic sustenabil, cel în care companiile, prin intermediul parteneriatelor, pot rezolva probleme sociale și de mediu fără a sacrifica eficiența economică (profitul).

 

Principalul program al ASR este Coaliția România Sustenabilă, un proiect dezvoltat și coordonat ca parte a planului de implementare și monitorizare a Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Durabilă. Coalitia este recunoscută oficial de Guvernul României, reprezentat prin Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, ca partener și facilitator de dialog pe teme de sustenabilitate. Comunitatea reunește peste 155 de companii responsabile și ONG-uri implicate, dornice să contribuie la apropierea momentului în care românii trăiesc într-un mediu sănătos, o societate echitabilă și prosperă.

 

 

Cookies Settings