17th-sp-Konstantellos - ICAP CRIF RO

Nikitas Konstantellos
Președinte & Director General ICAP CRIF

 

Nikitas este Președinte și Director General al ICAP CRIF, cel mai mare grup CRS, de Informații de Afaceri și Consultanță din Europa de Sud-Est, cu operațiuni în Grecia, România, Bulgaria și Cipru. S-a alăturat ICAP în anul 2007, în calitate de CEO, iar până la finalul anului 2021, moment în care ICAP S.A. a fost achiziționată de CRIF, a condus Grupul ICAP într-un proces accelerat de creștere, reușind să îi multiplice dimensiunea de peste patru ori, ajungând la 1.200 de angajați, 94 de milioane de euro venituri și un EBITDA de 10,8 milioane de euro.

Anterior alăturării sale Grupului ICAP, a fost Managing Partner al practicii de Business Advisory din cadrul KPMG (16 ani), Senior Consultant în Hay Group (3 ani), HR Manager într-o bancă de investiții (3 ani) și Purchasing Officer la Papastratos–Philip Morris (2 ani).

Este absolvent al Facultății de Administrarea Afacerilor din cadrul Athens University of Economics and Business și deține un MBA în Management și Resurse Umane obținut la Loyola University, SUA. De asemenea, a obținut o diplomă în Training și Dezvoltare acordată de Thames Valley University și Institute of Personnel & Development, Marea Britanie.

Este Membru Onorific al ACEOAsociația Elenă a Directorilor Executivi, organizație al cărei Președinte a fost timp de 6 ani, până în martie 2018. De asemenea, este membru al Consiliului General al SEV și al Presidents’ Club.

Este profund dedicat și motivat să contribuie la construirea unui mediu corporativ mai bun, bazat pe companii de succes, în care ESG reprezintă un element central, iar angajații sunt sănătoși, motivați, implicați și performanți.

 

 

 

Cookies Settings